Can Bas se mandreste cu abilitatea sa de a crea vinuri de terroir, adica vinuri care spun povestea locului de provenienta. Aceste vinuri autentice sunt realizate intr-un stil aparte care reflecta pe de o parte traditia viticola a cramei si pe de alta parte permite experimentarea cu tehnici moderne pentru a crea gusturi si texturi inedite. Tehnici bune de vinificatie, experienta indelungata si o cunoastere amanuntita a terroir-ului zonei sunt de asemenea necesare pentru a realiza vinurile Can Bas despre care iti vom vorbi in continuare.
Can Bas este o veche crama spaniola care dateza din 1668. In Catalonia, regiunea in care se situeaza Can Bas, traditia cere ca numele caselor sa fie asociat proprietarilor, iar cuvantul „can” care preceda numele acestora inseamna „casa lui”. Astfel, numele Can Bas se traduce „casa lui Bas”.
Despre domeniul viticol din Penedès pe care se situeaza azi crama se stie ca exista inca din evul mediu. Din 1688 avem primele dovezi despre familia de viticultori Bas, mai precis Pere Bas, cel care a dat cramei actualul nume. Acest nume a fost conservat de-a lungul secolelor si ramane inca gravat pe poarta de la intrarea in domeniul viticol Bas, dar si pe sticlele de vin produse acolo.
Can Bas este o crama care tine mult la traditia si trecutul sau, pastrand ca logo aceeasi inscriptie in litere romane pe care a avut-o de la inceput. Acest logo e acompaniat si de o cruce in stil grecesc care face trimitere la mica biserica romano-catolica ce se afla pe domeniul Can Bas. Nici alegerea culorii logoului nu a fost aleatorie. S-a ales culoarea albastru care marcheaza apartenenta cramei la zona si traditia mediteraneeana. Mai mult de atat, aceasta culoare semnifica pace, incredere si sinceritate, valori care au caracterizat dintotdeauna Can Bas.
Crama se afla pe un domeniu locuit inca din timpuri antice unde viticultura s-a practicat de cel putin 2000 de ani.
La baza, actuala crama a fost o simpla ferma, in zona practicand-se la scara larga agricultura in secolele precedente. Munca agricola s-a desfasurat initial in paralel cu cea din podgorie, iar treptat, productia de vin a devenit sursa principala de venit a domeniului.
Crama Can Bas a respectat niste principii solide care i-au asigurat succesul si continuitatea.
Avand in vedere ca acest pamant a fost folosit timp de sute de ani pentru viticultura, nu a fost mereu usor ca crama sa se bazeze doar pe productia proprie, insa cu ajutorul experientei vinificatorilor, a putut mereu valorifica ceea ce natura a avut de oferit.
Pentru a mentine calitatea vinurilor, echipa Can Bas incearca sa conserve cat mai bine mediul in care isi cultiva vitele de vie. Conform acestei viziuni, ei folosesc pe cat posibil metode sustenabile in cultivarea strugurilor si productia vinului. Doar asa pot fi create vinuri „sincere”, asa cum le place celor de la crama sa spuna, adica vinuri naturale care vorbesc despre terroir-ul de unde se trag si traditia sa viticola.
Vitele de vie Can Bas au o vechime seculara. Documente istorice atesta ca langa biserica Sant Joan Salerm de pe domeniul Can Bas se cultivau struguri inca din seconul X.
In ziua de azi, podgoriile cramei se extind pe o suprafata de 60,5 hectare. Acestea se situeaza in apropiere de valea raului Bribons, dealurile Basset si dealurile Les Tarumbers. Crama detine totodata podgorii si in zona de coasta Serral, in districtul municipal Sant Saturni d’Anoia.
Fiecare parcela de podgorie are caracteristicile sale aparte care se transmit strugurilor si se reflecta in personalitatea vinurilor Can Bas. Prin urmare, munca la podgorie este minutioasa, fiecare parcela fiind ingrijita in mod diferit in functie de terroir.
Can Bas are cateva parcele de vite de vie cu o vechime de sute de ani care produc putini struguri insa de o calitate deosebita.
Datorita microclimatelor diferite ale zonei, solului si topografiei, crama poate valorifica in moduri diferite podgoriile.
Can Bas cultiva multe soiuri de struguri atat autohtone, cat si straine si le vinifica in mod diferit.
Pe langa atentia si grija fata de sol si caracteristicile sale, crama incearca sa faca tot ce ii sta in putinta si pentru conservarea florei si a faunei locale. Acestea interactioneaza in cele din urma cu solul podgoriei, echilibrul intre cele trei elemente fiind esential pentru ecosistem si pentru productia de vin.
Crama Can Bas ofera o gama ampla de vinuri albe si rosii. Pe langa vinuri de origine protejata, un alt motiv de mandrie pentru crama sunt vinurile sle de tip Vins de Finca, adica vinuri obtinute din strugurii unei singure podgorii.
Printre vinurile Can Bas pe care le poti gasi in portofoliul Crush se afla Monreal Cabernet Sauvignon DO Penedes, un vin de calitate superioara cu o intensa culoare visinie. Acest vin complex si elegant cucereste simturile prin aromele sale puternice de fructe bine coapte printre care intalnim coacaze si prune. Alte note specific sunt cele de fum, condimente si stejar. Monreal 2014 e un vin bine structurat, cu taninuri suculente si un excelent potential de invechire.
Este un cupaj realizat din Chardonnay, in proportie de 55%, si soiul local Xarel-io. Si acesta este un vin DO Penedès, cristalin de culoare deschisa. Printre aromele cele mai puternice pe care le ofera se numara piersici, vanilie si note de toast.
Un alt vin Can Bas care merita incercat este La Creu Sauvignon Blanc, un vin varietal realizat exclusiv din soiul care ii da numele. Si acest vin DO Penedès se mandreste cu note de fructe intense precum mango, fructul pasiunii, caise sau nectarine. Procesul de invechire in butoaie de stejar se reflecta la randul sau in buchetul vinului. La Creu Sauvignon Blanc este fresh si elegant, cu o textura uleioasa.
Este un vin Vins de Finca realizat exclusiv din struguri Cabernet Sauvignon. La fel ca celelalte vinuri rosii ale cramei, si acest Cabernet Sauvignon se remarca prin intensitatea buchetului sau, in special prin aromele de fructe de padure. Cu acestea se impletesc note balsamice si note de condimente. In palat, acest vin ofera tanini dulcegi, atragatori, o prospetime neasteptata si un final lung.
Regiune: Penedes, Spania
Cumpara bauturi CAN BAS Domini Vinicola, vezi cele mai bune oferte si reduceri cu CAN BAS Domini Vinicola