CHIVAS REGAL, U.K.

CHIVAS REGAL

Chivas Regal este cea mai veche distilerie de whisky din Regiunea Highland a Scotiei, a functionat neintrerupt inca din 1810, anul infiintarii sale. Whisky-ul Chivas Regal este unul dintre cele mai consumate din lume. Marca a dominat topul vanzarilor de whisky din Scotia ani la randul. Incepand cu 2016, Chivas Regal este al patrulea cel mai vandut whisky la nivel mondial. Descopera povestea companiei si whisky-urile Chivas Regal.

Povestea Chivas Regal

Radacinile acestei marci de whisky se regasesc pe o insula idilica din peisajul rural al Scotiei. Fondatorii, John si James Chivas, au fost doi frati dintr-o familie de fermieri cu 14 copii. Desi asteptarile familiei erau cele normale pentru vremea respectiva, si anume, ca toti copiii sa lucreze in ferma familiei, cei doi aveau ambitii mai mari. Dupa o calatorie de 3 zile pe jos, ei au ajuns in Aberdeen unde urmau sa puna bazele viitoarei companii Chivas. 

La inceput, James a lucrat intr-un magazin mixt unde a invatat rapid ce inseamna activitatea de comerciant. Apoi, John i s-a alaturat, iar dupa un timp, au preluat afacerea, dand astfel nastere companiei Chivas Brothers care urma sa produca faimoasele whisky-uri. 

Viziunea de afaceri a celor doi frati era una simpla; acestia incercau mereu sa satisfaca cerintele clientilor. Daca cineva cerea un produs care nu era in stoc, cei doi il gaseau rapid, iar daca nu il gaseau, il faceau.

Ideea de a isi crea propriul whisky le-a venit tot prin intermediul clientilor care cereau o bautura cu un gust mai catifelat.

Cei doi frati au inceput sa experimenteze cu blenduri de whisky chiar in beciul magazinului lor. Prin urmare, au devenit pionieri in arta crearii whisky-ului de tip blended

In scurt timp, whisky-ul vandut sub marca Chivas a ajuns sa fie recunoscut ca un produs de lux, iar comenzile soseau nu doar din Scotia, ci de peste tot din lume. Una dintre comenzi avea sa isi puna pentru totdeauna amprenta asupra marcii si numelui sau. Aceasta a fost inregistrata in 1843, iar clientul nu era nimeni alta decat regina Victoria care dorea sa ii fie servita faimoasa bautura la resedinta sa din Balmoral.

Dupa acest eveniment, termenul „regal” a devenit o parte integranta a numelui si a marcii Chivas. 

Un alt moment esential in dezvoltarea marcii Chivas Regal a avut loc in 1909 cand specialistii Charles Howard si Alexander Smith au creat un blend de whisky de 25 de ani. Rezultatul a fost primul whisky de lux din lume. Cu ajutorul acestei editii, Chivas Regal a cucerit New York-ul. Whisky-ul companiei a devenit cea mai populara bautura a vremii in randul elitei societatii. Acesta era prezent la orice petrecere stilata sau eveniment important. 

Din 1909 pana in 1920, Chivas s-a bucurat de un deceniu de prosperitate.

In 1920, America a intrat in perioada de prohibitie cand bauturile alcoolice nu puteau fi produse si vandute legal. Astfel, prima marca de whisky de lux din lume a disparut din barurile si restaurantele americane. Compania a reusit insa sa treaca peste aceasta perioada in care s-a concentrat pe piata europeana si pe stocarea de rezerve. 

In 1936, compania a fost achizitionata de catre brokerii de whisky Morrison & Lundie.

Acestia au luat o hotarare drastica in privinta whisky-ului Chivas 25 Years Old. Pastrarea in conditii optime a acestui whisky vechi consuma multe resurse si necesita mult efort. Prin urmare, au redus productia, iar pana la urma au incetat sa il mai produca. In schimb, s-au concentrat pe o editie noua de whisky ce necesita o maturare de doar 12 ani, editie care a devenit si este pana in prezent whisky-ul reprezentativ al marcii Chivas Regal. Compania a investit in promovarea acestui produs pe care il prezenta ca pe unul premium.

Chivas Regal 12 Years Old a cucerit incepand cu 1938 atat America, unde prohibitia luase sfarsit, cat si restul lumii. 

In 1949, Chivas Regal a fost achizitionata de catre Seagrams care a inceput sa promoveze si sa distribuie bautura la scala mai mare. Un an mai tarziu, compania a achizitionat si distileria Strathisla care produce single malt-ul omonim ce este o componenta esentiala a blendului Chivas Regal

In 2001, marca Chivas Regal a fost achizitionata de catre Pernod Ricard, o companie franceza care este la ora actuala al doilea cel mai mare vanzator de bauturi alcoolice din lume. 

Incepand cu 1997, marca Chivas si-a diversificat treptat portofoliul. A readus la viata editia de whisky de 25 de ani si a lansat alte game de whisky de succes precum Chivas Regal 18 Years Old, Mizunara, Chivas XV, Chivas Extra 13 sau Chivas Icon. 

Whisky-urile Chivas

Chivas Regal 12

Chivas Regal 12 Years Old este obtinut dintr-o selectie de whisky-uri scotch din Speyeside de cea mai buna calitate, elementul central fiind single malt-ul Strathisla. Chivas 12 este un whisky suav, cu un gust bogat si usor de recunoscut.

  • Se remarca prin note de fructe, verdeata si miere.
  • In palat, whisky-ul se simte cremos, rotund si are arome bine definite de miere, vanilie si alune,
  • Finalul este bogat si persistent. 

 

Chivas Regal 18

Chivas Regal 18 Years Old este un whisky emblematic realizat de catre maestrul Sandy Hyslop. Chivas 18 ofera un complex extraordinar de 85 de arome unice. Cateva dintre acestea sunt portocala, fum, butterscotch dulce, note florale si ciocolata neagra. Chivas 18 a castigat premiul pentru cel mai bun whisky scotch de tip blended la Competitia Internationala de Vinuri si Bauturi Spirtoase. 

Chivas Regal 25 

Chivas Regal 25 Years Old, primul whisky de lux din lume, a fost readus la viata in 2007, intr-un blend nou care reflecta gustul si textura editiei originale. Chivas 25 este o combinatie de whisky-uri scotch rare de calitate superioara. Fiecare whisky folosit in blendul final este testat individual.

  • Parfumul whisky-ului Chivas 25 este un amalgam placut de portocale dulci, piersici, martipan si nuci.
  • In palat, whisky-ul ofera note de ciocolata, portocale si o textura cremoasa.
  • Finalul este suav, rotund si lung. 

 

https://www.chivas.com/ 

Regiune: Scotia, U.K.

CHIVAS REGAL - Produse, Oferte

Filtrele aplicate: Chivas Regal

CHIVAS REGAL, U.K. - Vinuri, bauturi

Cumpara bauturi CHIVAS REGAL, vezi cele mai bune oferte si reduceri cu CHIVAS REGAL

Savureaza mai MULT mai IEFTIN! Pachete de vinuri pentru experiente multiple la reducere! Vezi ofertele >>
pack promo
COSUL MEU
Continua cumparaturile