Courvoisier este una dintre cela mai renumite marci de coniac din lume. Aceasta are un trecut cu adevarat special, coniacul Courvoisier fiind considerat pe bune motive unul regal. Courvoisier si-a inceput povestea in secolul XIX. De atunci si pana in prezent, aceasta marca surprinde in continuare prin calitatea sa. Courvoisier ofera diverse sortimente de coniac cum ar fi VS, VSOP, XO, Napoleon sau Mizunara. Descopera povestea sa fascinanta si coniacurile sale.
Marca de coniac Courvoisier a fost fondata oficial in 1828 de catre Felix Courvoisier si Jules Gallois si este astazi unul dintre primii patru producatori de coniac din lume. Cu toate acestea, povestea Courvoisier nu a inceput cu un pahar de coniac. Inainte ca cei doi fondatori sa creeze casa de coniac Courvoisier in Jarnac, parintii lor, Emmanuel Courvoisier si Louis Gallois aveau o companie care producea diverse bauturi spirtoase si vin in suburbia Parisului. Aceasta companie fusese initiata in 1796 de catre Louis.
Se presupune ca insusi Napoleon Bonaparte a vizitat depozitul Courvoisier in 1811.
Apoi, regele a decis sa ia cu el cateva butoaie de coniac Courvoisier pentru a le duce pe insula Sf. Elena unde urma sa fie exilat. Ofiterii englezi care se aflau cu Napoleon la bordul navei au apreciat coniacul si i-au dat porecla „Coniacul lui Napoleon”. Desigur, aceasta poveste nu a facut decat sa sporeasca popularitatea marcii. Astfel, Courvoisier a fost mereu asociat cu ideea de regalitate si nu doar datorita elegantei si calitatii coniacului sau.
Mai mult de atat, acest coniac a fost ales in 1869 de catre regele Napoleon III drept furnizor oficial al Curtii Regale.
Nu doar regii au apreciat acest coniac, ci si elita culturala engleza. Scriitorul Charles Dickens avea o colectie de bauturi alcoolice care continea nu mai putin de 216 sticle de Courvoisier. Aceasta colectie unica descoperita dupa moartea scriitorului, dar si faptul ca fiecare sticla de coniac purta initiale scrise de mana sa, arata aprecierea pe care o avea pentru Courvoisier.
Felix si Jule au fost practic cei care au inceput sa se concentreze pe productia de coniac Courvoisier. Tot ei au decis ca firma sa deschida un nou sediu in Jarnac, pe langa sediul principal din Bercy. Toata munca parintilor Emmanuel si Louis a fost insa extrem de folositoare intrucat Courvoisier era deja un nume recunoscut in Paris si nu numai. Mutarea in Jarnac avea sa aduca marcii si mai mult succes. Jarnac se afla chiar in centrul regiunii franceze Cognac, singura din lume care poate produce oficial coniac. Astfel, fondatorii au putut creea bautura pe care si-o doreau in locatia care le permitea sa ii invete tainele.
Pana in 1840, Felix si Jules si-au permis sa construiasca un conac sau „Château” elegant si costisitor pe malul raului Charente. Sediul Courvoisier a devenit aceasta cladire somptuoasa si s-a mentinut in acelasi loc pana in ziua de azi.
In 1866, Felix a murit. El nu avea copii, astfel ca cei mai apropiati mostenitori care au ajuns sa preia afacerea de coniac au fost doi nepoti, fratii Curlier. Cei doi si-au lasat amprenta asupra marcii ajutand la propulsarea ei in afara tarii, mai precis, in Marea Britanie unde cererea de coniac era mare. Fratii s-au priceput la negocieri si au incheiat acorduri comerciale profitabile cu tara invecinata. Cei doi isi traisera intreaga viata in Jarnac si erau foarte priceputi in productia si vanzarea de coniac.
In secolul XX, faima coniacului Courvoisier a crescut si stimata bautura a ajuns sa cucereasca si alte curti regale din Danemarca, Anglia si Suedia.
In 1889, Courvoisier a fost „invitat” oficial la deschiderea Turnului Eiffel.
Cu ocazia acestui eveniment, coniacul s-a aflat pe masa la care au cinat personalitatile prezente la festivitatea de deschidere. Totodata, acest eveniment a ajutat compania sa obtina cel mai prestigios premiu din industria sa, Medaille d’Or.
Courvoisier si-a continuat ascensiunea in anii urmatori, iar in 1909 marca a fost cumparata de familia britanica Simon.
Acestia erau cunoscuti in Anglia, fiind producatori si vanzatori de bauturi alcoolice de cateva generatii. Ei au vazut potentialul pe care Courvoisier il avea pentru a ajunge un nume cu adevarat international. Pentru a cuceri faima la nivel global, noii proprietari au promovat coniacul prin calitatea sa si prin legatura cu Napoleon. Incepand de atunci, sticlele de Courvoisier au avut in fundal silueta faimosului imparat, aceasta reclama era unica pentru vremea respectiva. Tot sub conducerea acestei familii, Louis Renard a creat colectia Fins Boins care a trasat stilul unic Courvoisier caracterizat prin rafinament. Renard era un expert in arta blendingului si cu ajutorul sau a luat nastere gama de coniac de baza a marcii Courvoisier care cuprinde Napoleon, VSOP si VS.
In anii 1940, in timpul celui de-al doilea razboi mondial, directorul companiei, George Simon, a fugit in Marea Brianie, iar elegantul sediu Courvoisier a fost ocupat de catre trupele germane. El a continuat insa sa gestioneze afacerea de peste hotare. Pentru un scurt timp, pana la finalul razboiului, Courvoisier a fost detinut de catre George Hubert. Simon ii cedase afacerea pentru a o proteja in timpul ocupatiei, intelegerea fiind ca Hubert sa i-o predea inapoi la finalul razboiului, ceea ce a si facut in 1945.
In 1951, compania lanseaza sticlele de coniac Joséphine care aveau o forma usor de recunoscut in comparatie cu celelalte sortimente din comert. Numele acestui coniac celebra din nou legatura dintre Napoleon Bonaparte si Courvoisier, facand referinta la prima sa sotie.
In 1983, Courvoisier castiga cel mai inalt premiu pentru calitate in Franta, Prestige de la France, fiind singura marca de coniac care detine acest titlu.
In anul 2000, maestrul in tehnica blendingului, Jean-Marc Olivier, a celebrat noul mileniu printr-o editie unica de coniac, L’Esprit, in cate a amestecat unele dintre cele mai vechi coniacuri vintage Courvoisier. Toate coniacurile incluse in aceasta editie dateaza de dinainte de 1930.
In 2009, Jean-Marc Olivier si succesorul sau, Patrice Pinet, au realizat o alta editie unica, L`Essence de Courvoisier, in care au imbinat in mod armonios peste 100 de bauturi produse de companie in ultimii 100 de ani.
In 2021, Courvoisier castiga pentru a doua oara premiul Prestige de la France.
De-a lungul anilor, Courvoisier s-a remarcat ca un coniac cu traditie care tinteste spre excelenta. Acest coniac a fost si primul care s-a promovat la televizor prin spoturi publicitare. In prezent, Courvoisier continua sa fie unul dintre cele mai recunoscute si vandute coniacuri din lume iar sediul sau, Château-ul din Jarnac, a deveit un muzeu.
VS
Courvoisier VS este un coniac faurit cu atentie in stilul tipic al marcii. Acest coniac e o alegere optima pentru cei care inca nu cunosc tainele Courvoisier sau ale coniacului, in general. Primele note pe care VS le ofera sunt de mar, para si grapefruit, urmate de flori de primavara si un final proaspat cu arome de stejar. VS este un coniac echilibrat, cu o complexitate placuta.
VSOP
VSOP Courvoisier este un amalgam elegant, complex si bogat bazat pe 4 Cru-uri. VSOP ofera arome florale subtile si multiple straturi care ilustreaza tocmai esenta coniacului Courvoisier. Printre notele prin care se distinge intalnim fructe samburoase, flori de iasomie si turta dulce. Acest coniac cu un final matasos invecheste pana la 12 ani in butoaie brevetate.
XO
XO Courvoisier este un alt coniac elegant care exprima traditia si excelenta acestei marci. XO impresioneaza simturile prin multiple straturi si arome intense de fructe precum prune, smochine sau fructe uscate. Acest coniac floral cu note de iris are un final lung si placut datorat invechirii in butoaie.
Napoleon
Courvoisier Napoleon este faurit dupa vechea reteta pe care se presupune ca a apreciat-o insusi imparatul Napoleon Bonaparte. Acest coniac stilat are o culoare de chihlimbar si arome bine definite de vanilie, miere, caise, precum si note secundare de ghimbir, condimente si migdale. Parfumul sau este o combinatie placua de lemn dulce, trabuc, prune si flori de portocal, iar finalul lung devine de neuitat datorita notelor de condimente.
Regiune: Cognac, Franta
Cumpara bauturi COURVOISIER, vezi cele mai bune oferte si reduceri cu COURVOISIER