Gal Tibor, Ungaria

Gal Tibor

Gál Tibor este printre cele mai cunoscute nume dintre vinificatorii din Ungaria, iar crama sa omonima este una dintre cele mai importante crame din regiunea viticola Eger.

Crama Gál Tibor a fost fondata de catre Gál Tibor Senior, un vinificator de renume mondial, in 1992.

Gal Tibor senior, cel care a infiintat crama, a avut o cariera progresiva si in acelas timp interesanta in domeniul viticulturii si vinificatiei. Acesta a lucrat intitial in cramele din Ungaria, apoi a ajuns in Africa de Sud si Italia, ajungand in cele din urma la conducerea cramei Ornellaia din Toscana.

Acesta si-a inceput cariera intr-o companie de vinuri detinuta de stat din Eger, iar in 1989, dupa o vizita si degustare, Ludovico Antinori l-a invitat sa lucreze in Toscana. Tibor Gál a acceptat provocarea, a inceput ca si muncitor in pivnita si nu s-a oprit pana cand a devenit vinificator sef al Ornellaia.

S-a mutat apoi acasa, in regiunea Eger, si in 1992 a fondat propria crama, continuand sa lucreze ca si consultant international in vinuri, in timp ce lucra pentru a mestesugii propriile vinuri care isi dorea ca sa poata face fata celor mai de seama vinuri din Burgundia.

Dupa cativa ani grei si cu munca asidua a intregii familii, in prezent Crama Gál Tibor este o proprietate de top a Ungariei.

In 1998, a fost desemnat „Vinificatorul anului” de catre Academia Maghiara a Vinului.

Dupa moartea sa prematura, survenita in 2005 in timp ce se afla in Africa de Sud (a fost consultant al Capaia), familia sa a preluat crama, iar la conducerea cramei si a celor 40 de hectare ale proprietatii a ajuns fiului sau Gál Tibor Jr.

Vinurile Tibor Gál sunt facute in ideea in care cele mai bune lucruri din viata - inclusiv vinul - trebuie savurate si apreciate.

Clima si solul din regiunea Eger sunt unice. Un an este secetos si foarte cald, iar celalalt poate fi ploios si rece.

"Apreciem unicitatea si imprevizibilitatea naturii si dorim ca si vinurile sa reflecte acest lucru. Desigur, fiecare editie prezinta asemanari, dar nu credem in retete sau repetari. Fiecare recolta are caracteristici diferite, astfel incat fiecare recolta are propria sa istorie." Gal Tibor.

Podgoriile Gal Tibor din Eger

Síkhegy

  • 17.89 hectare
  • Cultivate cu soiuri locale : Szürkebarát, Leányka (Feteasca Alba), Kékfrankos ( Blaufränkisch);
  • Si internationale: Pinot Noir, Cabernet Franc, Cabernet Sauvignon, Tramini.

Pajados

  • 15.11 hectare
  • Soiuri locale: Kékfrankos, Kadarka;
  • Internationale: Syrah, Pinot Noir, Viognier, Savignon Blanc, Pinot Blanc.

Tornyos

  • 4.08 hectare, plantate doar cu Kékfrankos

Africa de Sud

  • 3.73 hectare aflate in plantare.

Nagy-Eged

  • 1,03 hectare, plantate cu Kékfrankos si Kadarka

 

Regiune: Eger, Ungaria

Gal Tibor - Produse, Oferte

Filtrele aplicate: Gal Tibor

Gal Tibor, Ungaria - Vinuri, bauturi

Cumpara bauturi Gal Tibor, vezi cele mai bune oferte si reduceri cu Gal Tibor

Savureaza mai MULT mai IEFTIN! Pachete de vinuri pentru experiente multiple la reducere! Vezi ofertele >>
pack promo
COSUL MEU
Continua cumparaturile