Rom, Rum, Rhum, Ron - Origini, Metode de Productie si Clasificare Romul este una dintre bauturile care se adapteaza usor la orice ocazie, atat pe cont propriu, cat si ca element de baza pentru cocktailuri. Disponibil in nenumarate culori si arome, romul nu inceteaza sa uimeasca, fiind totodata una dintre bauturile cel mai greu de clasificat. Descopera in ceea ce urmeaza... Citeste in continuare
Nu conteaza ca visezi la o plaja exotica si un cocktail preferat cu rom, acum il poti avea direct la tine acasa! Comanda acum rum sau romul preferat, dintr-o gama variata de sortimente.
Putine bauturi spirtoase sunt la fel de versatile precum romul. Povestea acestuia este strans legata de cea a trestiei de zahar. Romul a influentat in evolutia sa multe evenimente istorice, a cucerit deopotriva inimile colonistilor si ale piratilor si a fost mult timp asociat cu viata pe mare. Romul este una dintre bauturile care se adapteaza usor la orice ocazie, atat pe cont propriu, cat si ca element de baza pentru cocktailuri. Disponibil in nenumarate culori si arome, romul nu inceteaza sa uimeasca, fiind totodata una dintre bauturile cel mai greu de clasificat. Descopera in ceea ce urmeaza:
Romul este o bautura spirtoasa obtinuta din trestie de zahar, o planta care se regenereaza dupa taiere. Trestia de zahar isi are originea in zona Caraibelor, insa creste in mod natural si in America de Sud. Pe foarte putine plantatii de trestie de zahar recoltarea se mai face manual, in general procesul fiind mecanizat. Odata recoltata, trestia este presata pentru a se extrage sucul din ea. Lichidul obtinut este apoi fermentat sau transformat in melasa si ulterior distilat pentru a obtine romul.
Istoria romului este una plina de urcusuri si coborasuri. In ceea ce priveste numele bauturii, originea sa ramane necunoscuta. Conform unor teorii, cuvantul rom provine de la „rumbullion” care insemna tumult. Alte teorii spun ca numele rom isi are originile in paharele mari olandeze denumite „rummers”. Exista si voci care sustin ca originea cuvantului se regaseste in frantuzescul „arôme” care inseamna aroma, sau in latinescul „saccharum” care se traduce zahar. Indiferent de radacinile numelui sau, un lucru este cert, fara trestia de zahar, romul nu ar exista. Cultivarea si comercializarea acestei materii prime a fost subiectul multor conflicte, dezbateri si decizii comerciale si politice.
Trestia de zahar isi are originile in Papua Noua Guinee de unde planta a ajuns apoi in Asia, Africa, India si Spania. Cultivarea ei se practica inaintea erei noastre. In jurul anului 350 I.Hr., trestia de zahar a fost deja fermentata pentru prima data in India. Rezultatul era o bautura care a reprezentat prototipul romului si care se folosea pentru scopuri medicinale.
Istoria "moderna" a romului a inceput in secolul XV cand marii exploratori europeni calatoreau pe mare in cautarea de noi teritorii si bogatii, ademeniti de legende precum El Dorado, orasul de aur, pe care sperau sa il gaseasca navigand spre Indiile de Vest. Ceea ce urmau sa obtina odata cu descoperirea trestiei de zahar a ajuns sa valoreze mult mai mult decat ar fi putut-o face orasul mitic.
Exploratorii au descoperit pe rand insulele din zona Americii Centrale, unde trestia de zahar crestea in mod nativ. Cristofor Columb a fost printre primii mari exploratori care au inteles potentialul plantei. El a dus trestia de zahar in insulele Caraibe in 1493 pentru a fi cultivata de bastinasi. Planta avea nevoie de multa apa pentru a se dezvolta armonios, dar si de multa forta de munca, lucru pe care exploratorii l-au gasit in insulele si regiunile nou descoperite, si nu numai.
Realizand potentialul masiv al plantei dupa fermentarea sa si transformarea in bautura alcoolica, exploratorii si comerciantii vremii au inceput sa foloseasca sclavi pentru a cultiva cat mai multa trestie.
In aproape toate insulele din Caraibe in care acestia au inceput sa se stabileasca, existau plantatii de trestie.
In putin timp, bautura a fost comercializata, printre primii clienti notabili aflandu-se Marina Britanica. Prezenta fortelor navale britanice in zona Caraibilor a asigurat venituri mai mari producatorilor de rom si mai multa stabilitate in zona unde un pericol real il reprezentau corabiile de pirati.
Pe langa acea zona, exploratorii au dus trestia de zahar in multe alte insule care permiteau cultivarea ei cu usurinta, cum ar fi insulele Azore si Canare. Pentru a spori suprafata cutivata cu trestie de zahar, foloseau sclavi din Africa.
Metoda de plata pentru cei care furnizau mana de lucru in noile colonii a ajuns sa fie in multe cazuri insusi romul.
In 1600, un moment crucial in dezvoltarea industriei romului l-a reprezentat descoperirea Insulei Barbados din Antilele Mici. Exploratorul Richard Ligon a adus acolo echipamentul, oamenii si cunostintele din domeniul distilarii necesare pentru a produce rom. Astfel, in mai putin de un deceniu, au aparut asa-numitii „baroni ai zaharului” care au facut averi in comertul cu zahar si rom din Barbarados. Tot pe atunci, oamenii instariti au inceput sa consume romul in combinatie cu lime, zahar si alte ingrediente, creand primele cocktailuri, in timp ce saracii continuau sa bea bautura in stare pura.
In 1655, amiralul Penn al flotei britanice a cucerit insula Jamaica ce se afla pana atunci sub dominatie spaniola. El a decis ca romul produs pe insula sa inlocuiasca ratia zilnica de bere pe care o primeau marinarii pana atunci. Un avantaj pe care amiralul l-a descoperit la intoarcerea din Jamaica era faptul ca bautura din trestie de zahar rezista mult mai mult in tranzit decat berea si apa. Acesta a fost doar inceputul asocierii romului cu viata pe mare. Mai tarziu, Marina Britanica a decis ca romul sa devina o bautura oficiala pe corabiile sale. Astfel, marinarii puteau alege ca ratia lor zilnica sa fie reprezentata fie de vin sau rom.
In jurul anului 1650, romul a inceput sa castige teren in New England unde se stabilisera cateva mii de colonisti cu doua decenii in urma. In aceasta zona a Americii de Nord, clima nu era una foarte prietenoasa. Oamenii au incercat sa cultive vite de vie, cereale, si fructe, insa rezultatele nu erau cele sperate. Mai mult decat atat, importul de bere era problematic pentru ca tara-mama, Anglia, nu avea o productie suficient de mare, iar coniacul era prea scump. Astfel, oamenii au incercat sa isi fabrice propriul alcool din mere, dovleci si alte produse pana au descoperit bautura ieftina si de calitate din Insulele Caraibe.
Romul a ajuns rapid bautura preferata in New England. Apoi, colonistii au inteles ca pot importa melasa din trestie de zahar si isi pot distila singuri bautura chiar la ei acasa. Asa au luat nastere in secolul XVII primele distilerii de rom din America in orase precum Newport, Boston, Salem sau Medfor. Pana prin 1750, existau deja mai bine de 100 de distilerii in New England. Intre timp, producatorii si-au perfectionat tehnicile si au inceput sa produca si sa exporte rom in cantitati masive. Si de data aceasta, mana de munca o reprezentau in mare parte sclavii.
Comertul cu rom, dar si cu sclavi si cererea de melasa erau atat de ridicate incat Vechiul Continent, mai precis Franta, a decis sa impuna taxe de import pe melasa pe care americanii o cumparau din insulele lor in 1764.
Alte state, inclusiv Anglia, au urmat exemplul si au impus taxe pe diverse produse si materii prime cumparate de colonistii din America de Nord. Prin urmare, in 1773 a avut loc faimosul protest „Boston Tea Party” impotriva actului care dadea voie companiei British East India sa vanda ceai in coloniile americane fara sa plateasca taxe. Acest moment a declansat ulterior revolutia americana (1765-1791) prin care coloniile si-au castigat independenta fata de Coroana Britanica. Putini sunt insa cei care fac legatura intre acest eveniment si primul produs pentru care colonistii au fost taxati, si anume, romul.
Dupa ce coloniile americane si-au castigat independenta, romul a continuat sa fie produs si consumat, dar in cantitati mai mici. Noii colonisti care veneau in numar tot mai mare se stabileau in centrul Americii de Nord, acolo unde cerealele se cultivau cu usurinta. Multi dintre ei, venind din Irlanda si Scotia, erau familiarizati cu distilarea granelor din care au inceput sa faca whiskey. Cu toate acestea, popularitatea romului nu a fost niciodata cu adevarat amenintata, bautura avand mereu farmecul si fanii sai.
In ziua de azi, romul nu mai este bautura simpla pe care o consumau zilnic marinarii, ci una versatila care se poate imbina cu o multitudine de bauturi alcoolice si non-alcoolice pentru a obtine cocktail-uri creative.
De la combinatii de romuri albe cu sucuri de fructe exotice, pana la romuri inchise la culoare si coca-cola, aceasta bautura se foloseste in nenumarate retete, existand si asa numitele „rum bars” unde te poti delecat cu felurite bauturi pe baza de rom.
Sucul fermentat sau melasa obtinuta din trestie de zahar sunt amestecate cu apa, iar apoi combinate cu drojdie. Drojdiile consuma zaharul si il transforma in alcool.
Tipul de drojdie folosit influenteaza durata fermentatiei si aroma produsului final:
Dupa ce sucul a fermentat indeajuns, este gata pentru etapa de distilare care duce la obtinerea romului. Procesul de distilare este unul complex care variaza de la producator la producator. In principiu, distilarea implica incalzirea lichidului fermentat pana la temperaturi de circa 80 de grade Celsius in vase inchise etans.
Nu exista o reteta stricta pentru distilarea romului.
Indiferent de abordarea pe care o prefera fiecare producator, exista doua tehnici de baza:
In aceste cazane acoperite, bautura eate incalzita pana cand alcoolul, care are o temperatura de fierbere mai redusa decat apa, se transforma in vapori in timp ce apa isi pastreaza starea lichida. Apoi vaporii trec printr-un tub lung in care se condenseaza si se transforma din nou in lichid.
Un rom bun necesita expertiza.
Procesul trebuie realizat cu grija pentru a elimina compusii periculosi. In final, cantitatea de produs gata pentru consum este mult mai redusa in raport cu cea de lichid folosita la inceputul distilarii. Mai mult de atat, cele mai multe tipuri de rom sunt distilate de doua ori pentru eliminarea impuritatilor.
Dupa ce bautura a fost distilata, se poate trece la etapa de invechire in butoaie - acest proces va ajuta romul sa dezvolte aroma si culoare datorita taninilor proveniti din lemn.
Majoritatea romurilor invechesc in butoaie de stejar care au fost folosite in prealabil pentru whiskey sau bourbon.
Romul este o bautura extrem de versatila si diversificata, ceea ce nu face usoara clasificarea sa.
Una dintre clasificarile de baza ale romului este in functie de culoarea sa. Astfel, exista trei clase mari de rom: alb, auriu si negru.
Partea interesanta este ca nuanta sau culoarea romului nu poate fi mereu asociata cu un gust anume. Exista romuri albe cu gust aproape identic cu romurile negre.
Romurile aurii sunt si ele extrem de diversificate, nu doar din perspectiva nantelor care pot fi mai deschise, inchise sau rosiatice. Nici in cazul lor, o anumita nuanta nu poate sugera ca acea bautura are note specifice. Un lucru de retinut este ca melasa folosita in aceste romuri ofera in general un gust mai traditional de zahar.
In schimb, romurile obtinute din sucul trestiei de zahar au arome de iarba. Pentru a simti diferentele, bautura trebuie gustata.
Romurile se prepara cu o gama larga de ingrediente pentru a dobandi diverse arome. Astfel, am putea vorbi despre doua clase majore de rom: cele aromate si cele condimentate.
In prima clasa, intra toate romurile preparate cu ingrediente care ofera arome distinctive si aici putem vorbi despre nenumarate optiuni precum caramel, banane, pepene, nuci de cocos, etc.
In a doua clasa, intra romurile care se prepara prin adaos de condimente precum vanilie, scortisoara, ghimbir, nucsoara si multe altele.
Totodata, multe romuri se prepara cu adaos de zahar si diverse arome. Regulile referitoare la cantitatea si tipul aditivilor difera de la o tara la alta. In unele tari, producatorii au voie sa foloseasca mai multi aditivi decat in altele, iar cantitatea si tipul acestora nu sunt mereu specificate pe eticheta. Toate aceste lucruri fac dificila clasificarea romului.
Chiar daca nu exista o clasificare oficiala a romurilor din punct de vedere al gustului sau, exista cateva tipuri si stiluri comune de arome pe care le poti intalni:
In aceasta categorie intra in general romurile produse din suc de trestie de zahar in zona Caraibelor.
Asa cum sugereaza si numele lor, aceste romuri nu au un caracter foarte complex si sunt de multe ori romuri moderne distilate pana cand dobandesc un grad mare de tarie. Acestea sunt unele dintre cele mai populare romuri datorita faptului ca se preteaza usor la orice coktail.
Condimentele sunt probabil cea mai comuna aroma asociata cu romul. Bauturile din aceasta categorie sunt dulci si condimentate si au de regula note subtile de fructe. In general, aceste romuri invechesc in butoaie.
Acestea sunt romurile in care aromele predominante nu sunt cele de condimente, ci de fructe tropicale precum mango, ananas, banane, etc. O buna parte a romurilor de acest tip sunt produse in Jamaica.
Aceste romuri au aroma tipica bauturilor care invechesc in butoaie, si anume, cea de stejar. Totodata, ele au diverse note de condimente si sunt mai seci.
Pentru ca romul exista in atat de multe variatii de culoare si aroma incat e aproape imposibil de clasificat in functie de acesti parametri, o alta modalitate de a delimita tipurile de rom este in functie de procesul de distilare. Avem astfel:
In categoria romurilor cu distilare unica ce sunt cunoscute ca „single traditional rum”, putem vorbi despre cateva clase:
In general, romurile traditionale create intr-o singura distilerie sunt mai slabe ca nivel de tarie, dar au un stil mai puternic, cu arome mai bogate si caracter mai complex.
Romurile de tip blend realizate prin amestecul produselor de la diverse distilerii sunt impartite in doua clase:
In baza limbii vorbite in locul lor de provenienta, romurile se impart in trei grupe mari:
Predominant in zona Caraibelor, dar si pe teritoriul american, acest rom se produce in general din melasa.
Acest tip de rom se mai numeste si „rhum agricole”, se produce de obicei din trestie de zahar, in mod artizanal, este mai slab si are aroma de iarba.
Acest tip de rom este mai elegant, ceva mai rafinat, sta in general mai mult timp la invechit, iar in locatiile cu clima calda, este mai aromat.