Vinuri Spania

Vinuri Spaniole - regiuni viticole, clasificare, soiuri reprezentative si caracteristici Jumatate din podgoriile spatiului Comunitatii Europene sunt situate in Spania. Aceasta tara se mandreste cu o gama larga de vinuri de calitate care acopera toate gusturile si preferintele, de la vinuri rosii seci pana la vinuri roze si albe spumante.... Citeste in continuare

Filtrele aplicate: Spania

Vinuri Spania 🍷 PROMO 2024 pentru vinuri

Stinge-ti setea cu Vinuri din Spania de o calitate distinsa! Pentru acel moment special, comanda Simplu si Rapid, cu livrare direct la usa casei!

Savureaza mai MULT mai IEFTIN! Pachete de vinuri pentru experiente multiple la reducere! Vezi ofertele >>
pack promo

Spania este una dintre tarile cu cele mai vechi traditii vinicole din lume. Daca ar fi sa desemnam o bautura nationala pentru Spania, vinul ar castiga cu siguranta. Jumatate din podgoriile spatiului Comunitatii Europene sunt situate in Spania. Aceasta tara se mandreste cu o gama larga de vinuri de calitate care acopera toate gusturile si preferintele, de la vinuri rosii seci pana la vinuri roze si albe spumante. Spania se bucura de o clima si pozitie geografica ce permit cultivarea cu succes a diverselor soiuri de struguri. 

Istoria vinurilor spaniole

Viticultura a fost dintotdeauna o parte importanta a economiei si stilului de viata spaniol. Se presupune ca pe teritoriul peninsulei se cultivau vite de vie de sute de mii de ani, cu mult timp inaintea aparitiei fenicienilor, una dintre cele mai vechi civilizatii umane. Tocmai fenicienii sunt cei care au fondat in 1100 I. Hr. pe actualul teritoriu al Spaniei localitatea Cadiz, un important centru de schimburi comerciale. Inca de pe atunci, vinul era unul dintre produsele de pe piata. 

Urmatorul pas important in dezvoltarea viniculturii l-a reprezentat sosirea cartaginezilor in peninsula. Acestia au imbunatatit tehnicile de vinificatie preluate de la fenicieni. Schimbarea majora s-a produs insa odata cu venirea romanilor. Dupa ce acestia au castigat razboaiele punice impotriva cartaginezilor au transformat teritoriul actualei Spanii intr-o parte a Imperiului Roman, schimbandu-i numele in Hispania. Perioada petrecuta sub dominatia Imperiului Roman a fost una infloritoare pentru vinicultura Hispaniei, comertul cu vin devenind tot mai prolific. Cele doua zone viticole majore erau:

  • Tarraconensis, situata la nord de Barcelona
  • Si Baetica, in sud, teritorii care la ora actuala poarta numele de Tarragona si Andaluzia.

Dupa declinul Imperiului Roman, peninsula a fost cucerita de popoare barbare, mai exact vizigotii. Se cunosc foarte putine detalii despre viticultura spaniola din perioada urmatoare. A urmat apoi dominatia musulmana, perioada in care viticultura si comertul cu vin au luat din nou avant. 

Ulterior, evul mediu a fost perioada decisiva pentru a pune bazele unei culturi enologice europene. In acele vremuri, in Franta, Italia, dar si in Spania, calugarii, precum cei din ordinul cistercienilor, au fost cei care s-au ocupat preponderent de cultivarea vitelor de vie si productia vinului. Tot ei au fost responsabili si pentru conservarea si transmiterea tehnicilor de vinificatie, motiv pentru care multe dintre vinurile DO isi au originile in perioada medievala. Totodata, ei au fost cei care au identificat cele mai bune zone viticole si au dezvoltat tehnici noi de productie a vinului, experimentand si cu tipuri de vinuri necunoscute pana atunci pe meleaguri spaniole. 

Pana in 1492, Hispania a trecut prin lungul proces de recucerire (reconquista), prin care tara devenea din nou crestina si inlatura dominatia araba si maura. In acest context, comertul cu vin a inflorit din nou, iar cel mai puternic punct de export era orasul Bilbao. Majoritatea vinurilor vandute in acea perioada erau achizitionate pe piata britanica. 

Descoperirea Americii de catre  Cristofor Columb a deschis noi perspective pentru comercializarea vinului spaniol pe care conquistadorii l-au luat cu ei in Lumea Noua, unde au demarat si cultivarea vitei de vie in coloniile nou stabilite, ceea ce a insemnat inceputul istoriei vinului pe continentul american. 

In secolele XV-XVI, vinurile spaniole au inceput sa se bucure de tot mai multa popularitate, acestea fiind deja produse in aproape toate zonele peninsulei. 

In secolele XVII si XVIII, unele vinuri spaniole printre care Sherry sau vinurile din Rioja si Malaga se bucurau de notorietate, insa per ansamblu, industria vinurilor spaniole se plasa sub cea a altor tari europene. 

O schimbare majora s-a petrecut in secolul XIX cand epidemia de phylloxera a distrus vitele de vie din Europa, in special  cele din Franta. Datorita lipsei de resurse din Franta, producatorii de vin s-au orientat catre Spania unde epidemia nu a avut aceleasi efecte devastatoare. Astfel, viticultura spaniola s-a extins si imbunatatit cu varietati noi de struguri si tehnici noi aduse de peste granita de catre viticultori francezi. Tot in secolul XIX, in Catalonia, s-a dezvoltat productia de Cava, vinul spumant spaniol cunoscut astazi in intreaga lume. 

In perioada razboiului civil si a razboaielor mondiale, productia de vin a fost in declin. Dupa 1950, aceasta a reinflorit, odata cu fondarea unor cooperative mari in domeniu. Vinurile de Rioja si Sherry au inceput sa aiba din nou succes pe piata internationala. 

In 1975, dupa moartea dictatorului Franco si trecerea la democratie, industria vinului a inceput sa se modernizeze, iar producatorii au inceput sa se concentreze pe vinuri de calitate. Intrarea Spaniei in UE in 1986 a impulsionat si mai mult dezvoltarea in domeniu, in special in zonele rurale unde infrastructura a fost imbunatatita. In 1996, restrictiile legate de irigatie care se aplicasera pana atunci au fost ridicate, ceea ce a permis cultivarea vitelor de vie si in zonele secetoase, sporind productia de vin. Toti acesti factori au ajutat Spania sa intre in noul veac ca unul dintre cei mai mari producatori si exportatori de vin din lume.

Cele mai mari regiuni viticole din Spania

Geografia unica a Spaniei este motivul pentru care teritoriul tarii are parte de mai multe tipuri de clima, ceea ce permite cultivarea diverselor soiuri de struguri. Podgoriile sunt prezente pe intregul teritoriul tarii, de la zona deluroasa din nord, pana la regiunile aride din sud. De la Marea Mediteraneeana, pana la Marea Cantabrica si oceanul Atlantic, exista diversi factori geografici care influenteaza terroir-ul Spaniei si vinurile produse aici. 

Datorita micro-climatului fiecarei regiuni viticole, cultivarea diverselor soiuri de struguri este posibila. Intalnim o varietate de factori climatici si geografici care influenteaza vitele de vie.

  • In nord si nord-vest clima e mai rece si umeda sub influenta oceanului Atlantic.
  • Spre sud-est, in zona Catalonia si Valencia, clima devine mai moderata, cu influente mediteraneene puternice.
  • In sud, in Andaluzia, acolo unde intalnim regiunile viticole Sherry si Malaga, clima este calda.

Pentru a evita problemele cauzate de temperaturile ridicate, vitele de vie din zonele calde se planteaza la altitudini mari, de obicei peste 600 de metri peste nivelul marii. Strugurii obtinuti la aceste inaltimi pastreaza o culoare intensa si o aciditate buna, in echilibru cu nivelul de zahar. 

Podgoriile acopera in Spania aproape trei milioane de acrii, ceea ce o face tara cu cea mai mare suprafata viticola din lume.

La nivel de productie, Spania se afla insa pe locul trei in lume, dupa Franta si Italia. Vinul reprezinta o sursa de venit semnificativa pentru spanioli, generand peste 5.000  de milioane de euro pe an. 

Cele mai mari regiuni viticole spaniole sunt: Ribera del Duero, Rioja, Navarra, Penedès, Priorat, Rías Baixas, Montsant, Sherry, Málaga, La Mancha. Pe langa acestea, exista diverse alte zone viticole mai mici care se disting prin vinurile cu traditie produse acolo. Doua exemple notabile sunt Jumila si Toro. 

Ribera del Duero

Ribera del Duero este una dintre regiunile viticole din nordul Spaniei situata de-a lungul raului Duero in comunitatea autonoma Castilia si León. Aceasta regiune este faimoasa pentru vinurile sale de calitate. Ribera del Duero este locul de provenienta al unora dintre cele mai selecte vinuri rosii spaniole. Traditia viticulturii din aceasta zona a inceput acum mai bine de 2000 de ani.

Vinurile produse aici au fost influentate de cele ale regiunii franceze Bordeaux datorita calugarilor veniti de acolo care s-au stabilit pe aceste meleaguri. 

Cea mai faimoasa crama de vinuri din regiune e Vega Sicilia care a fost infiintata in 1864.

Aproape toate vinurile din Ribera del Duero sunt rosii, soiul principal cultivat aici fiind Tinto Fino, cunoscut si sub numele de Tempranillo. 

Catalonia - Penedès si Priorat.

Catalonia se situeaza in nord-estul tarii de-a lungul Marii Mediteraneene. In Catalonia se produc circa 20% din vinurile de calitate spaniole. Regiunea are o lunga traditie viticola si este locul de nastere al faimosului vin spumant Cava.

  • Varietatile de struguri albi utilizate in productia de Cava cultivate aici sunt Parellada, Macabeu si Xarel-lo.
  • Soiurile de struguri negrii locale care domina zona sunt Fino Tinto, Monastrell si Garnacha.
  • Varietati internationale precum Cabernet Sauvignon si Merlot sunt de asemenea prezente.

Catalonia cuprinde noua zone DO, doua dintre cele mai importante fiind Penedès si Priorat. 

Penedès este cea mai mare si productiva regiune viticola din Catalonia si locul de origine al vinurilor Cava, care si-au inceput povestea in 1872 cu prima editie a cramei Codorníu.

Penedès a fost si prima regiune din Spania in care au inceput sa se foloseasca vase de otel inoxidabil cu temperatura controlata pentru fermentatie. 

Priorat este una dintre cele doua regiuni cu denumire de origine calificata (DOCa) din Spania. Aici se produc vinuri inca din secolul XII cand calugarii din ordinul cartusian au infiintat o manastire care a inspirat si numele regiunii. In Priorat se produc toate cele trei tipuri de vin; rosu, alb si roze. Cele mai populare si preponderente sunt vinurile rosii corpolente realizate din struguri Garnacha si Cariñena. 

Rías Baixas

Aceasta regiune se situeaza in comunitatea autonoma Galicia in nord-vestul Spaniei. Rías Baixas se afla intr-o frumoasa zona unde are parte atat de vegetatie, cat si de privelistea Oceanului Atlantic, si anume Galicia. Aceasta zona este cunoscuta pentru vinurile sale albe aromate, elegante si delicate. Viticultorii de aici produc editii limitate de vinuri de inalta calitate. Unii dintre ei au doar cateva hectare de podgorie. Unele dintre cele mai faimoase vinuri din aceasta regiune sunt vinurile albe Albariño. La capitolul soiuri de struguri negrii Mencía si Brancellao sunt cele mai comune in regiune. Rías Baixas a primit clasificarea DO in 1988.

Rioja

Rioja se situeaza in nordul Spaniei, de-a lungul raului Ebro, in comunitatile autonome La Rioja, Navarre si provincia basca Basque Álava. Rioja Alta este zona din aceasta regiune unde se produc cele mai bune vinuri care se disting prin echilibru si aroma. Majoritatea vinurilor de Rioja sunt cupaje care pot fi rosii, albe sau roze. 

O tehnica utilizata de majoritatea producatorilor din regiune este pastrarea vinului in butoaie de stejar pentru a obtine note de vanilie. Soiul de struguri negrii cel mai raspandit in Rioja este Tempranillo, urmat de Garnacha, Mazuelo si Graciano, iar pentru vinurile albe, Macabeo, Garnacha Blanca si Malvasía. 

Sherry

Regiunea viticola Sherry se situeaza in sudul tarii, in provincia Cádiz din Andaluzia. Cel mai cunoscut vin din regiune este vinul alb omonim care provine din orasul Jerez, a carui istorie viticola dateaza inca din perioada fenicienilor (1100 I. Hr.) Oricare dintre cele trei nume, Jerez, Xérès sau Sherry se refera la acelasi vin, ultima fiind denumirea cea mai comuna, folosita in lumea anglo-saxona. Soiul principal de struguri care sta la baza acestui vin este Palomino.

Jumila

Jumila este o regiune viticola unica in Spania si in intreaga Europa. Aceasta se afla in regiunea Murcia, in apropierea oraselor Cieza si Yecla. In Jumila intalnim cea mai mare suprafata de podgorie cu vite de vie nealtoite din Europa. Zona se bucura de statusul DO inca din 1966.

Vinurile obtinute din aceste vite de vie se pot distinge prin mai multe trasaturi precum o aroma mai puternica si un potential mai mare de invechire. Vitele de vie cresc la altitudini de 500-800 de metri, iar strugurii sunt recoltati cand au atins stadiul maxim de coacere. Jumila este cunoscuta pentru vinurile rosii obtinute din strugurii Monastrell, vinuri care ies in evidenta prin corpolenta lor. Terroirul acestei zone contribuie la crearea vinurilor de calitate superioara. Clima este una continentala, cu veri foarte calde si ierni reci. Solul de aici este pietros, cu un strat de calcar si capacitate buna de retentie a apei. 

Toro 

Toro este o alta regiune viticola faimoasa situata in nord-vestul Spaniei, in Castilia si León, in valea raului Duero si aproape de granita cu Portugalia. Toro se situeaza in provincia Xamora. Aceasta este una dintre primele regiuni din Spania care a primit statusul DO, inca din anul 1933. Traditia viticola a zonei este una foarte lunga ce dateaza inca dinaintea venirii romanilor pe acest teritoriu. 

In Toro predomina vinurile rosii, existand totusi si o productie limitata de vinuri albe. Vinurile rosii de aici pot fi etichetate drept Joven (vinuri tinere), Crianza, Reserva sau Gran Reserva, in functie de cat de lunga a fost perioada lor de invechire. Toro cuprinde peste 5,500 de hectare de podgorie situate la altitudini de 600-750 de metri. Tina del Toro (Tempranillo) este soiul de struguri cel mai reprezentativ al regiunii. 

Clasificarea vinurilor spaniole

Clasificarea vinurilor spaniole respecta in mare parte sistemul european. Exista o diferenta majora doar in clasa de vinuri DOC, de origine controlata, care include vinurile de calitate si care in Spania are mai multe nivele

La baza piramidei clasificarii vinurilor spaniole gasim vinurile cele mai simple si comune, vinurile de masa, pe care spaniolii le numesc „vino de mesa”. Aceeasi clasificare se regaseste si in sistemul francez si cel italian. Aceste vinuri sunt cele mai accesibile ca pret. Strugurii din care sunt produse pot proveni de oriunde din Spania sau UE. Ocazional, poti gasi produse de calitate in aceasta clasa care este putin reglementata. 

Urmatoarea clasa contine „vinurile pamantului” sau „vinos de la tierra”, in limba spaniola. Aceasta clasificare este corespondentul statusului IGP sau IGT din Franta, respectiv Italia. Vinos de la tierra sunt vinurile cu indicatie geografica protejata. La ora actuala, exista 46 de regiunii VDT in Spania. Nu toate cele 17 comunitati autonome din Spania au un status VDT. De exemplu, nu exista o astfel de clasificare in Catalonia, insulele Canare sau Tara Bascilor. Vinurile incadrate in aceasta clasa trebuie sa indeplineasca mai multe standarde de calitate decat vinurile de masa si au sigla VDT pe sticla. 

O alta clasa de vinuri care este tot mai rar intalnita in ziua de azi e VCIG (Vino de Calidad con Indicacion Geografica), adica vinuri de calitate cu indicatie geografica. Aceasta clasa corespunde fostei clase franceze analoge VDQS care nu se mai foloseste in prezent. Scopul ei a fost acela de a face trecerea intre vinurile VDT si clasa urmatoare, vinurile DO. Exista la ora actuala mai putin de zece grupe de vin VCIG in Spania, clasificarea fiind pe cale de disparitie si aici. 

Grupa centrala a clasificarii spaniole o reprezinta vinurile DO (Denominacion de Origen), vinuri de origine controlata, reglementate prin multiple standarde care sa asigure o calitate superioara. Aceasta clasa corespunde standardului AOC din Franta si DOC din Italia. Fiecare grupa de vinuri DO este reglementata de catre un consiliu regulator (Consejo Regulador). Acesta stabileste regulile pe care producatorii de vin trebuie sa le respecte si asigura respectarea lor. Regiunea Rioja a fost prima din Spania care a primit aceasta clasificare in 1925. La ora actuala, exista peste 60 de tipuri de vin DO in Spania. 

Mergand mai sus in piramida vinurilor spaniole, intalnim standardul Denominacion de Origen Calificada (DOCa) sau denumire de origine calificata. Aceasta clasa de vinuri respecta standarde de calitate si mai rigide in comparatie cu precedentele. Exista doar doua regiuni DOCa; Rioja, care a primit acest statut in 1991, si Priorat, regiune DOCa din 2009. Pentru a primi clasificarea DOCa, regiunile trebuie sa fi fost incadrate pentru cel putin zece ani in calsa DO. Daca o alta regiune spaniola ar urma sa fie incadrata in viitor ca si DOCa, aceasta ar fi in cel mai probabil caz Ribera del Duero. 

In varful piramidei vinurilor spaniole avem o ultima clasa denumita Vino de Pago (VdP), o clasa relativ noua. Aceasta se distinge de celelate pentru ca se atribuie podgoriilor si domeniilor viticole si nu regiunilor. Ca nivel de calitate, aceste vinuri se pot compara cu vinurile DOCa, producatorii fiind obligati sa urmeze reguli stricte in procesul de vinificatie. Momentan exista 17 domenii care au primit standardul VdP. 

Un aspect important in clasificarea vinurilor spaniole il reprezinta perioada de invechire a vinurilor. La fel ca in Italia si Franta, vinurile vechi sunt asociate cu un standard mai inalt de calitate. In Spania exista doua sisteme de invechire, unul folosit pentru vinurile PDO si PGI, iar celalalt doar pentru vinurile PDO. Primul sistem implica urmatoarele durate de invechire:

  • Vino Noble (vin nobil) - 18 luni in butoaie sau sticle,
  • Vino Anejo (vin in varsta) - 24 luni in butoaie sau sticle,
  • Vino Viejo (vin vechi) - 36 luni in butoaie sau sticle, 

In cazul vinului Viejo, producatorii trebuie sa se asigure ca o parte a procesului de invechire are loc intr-un mediu oxidativ in care vinul este expus la aer, caldura, lumina sau o combinatie a acestor trei elemente. 

Sistemul de invechire folosit doar pentru PDO implica urmatoarele perioade pentru vinurile rosii:

  • Crianza - 6 luni in butoi, 2 ani in total.
  • Reserva - 12 luni in butoi, 3 ani in total.
  • Gran Reserva - 18 luni in butoi, 5 ani in total.

Pentru vinurile Gran Reserva din Rioja si Ribera del Duero, perioada in care vinul sta in butoaie de stejar este de 24 de luni, ulterior fiind mutat in sticle pentru a avea o perioada totala de invechire de cinci ani. 

Si vinurile albe si roze spaniole au un protocol de invechire, desi acestea nu trec in general prin aceasta etapa:

  • Crianza - 6 luni in butoi, 1 an in total.
  • Reserva - 6 luni in butoi, 2 ani in total.
  • Gran Reserva - 6 luni in butoi, 4 ani in total.

 

Un alt lucru pe care s-ar putea sa il remarci pe sticlele de vin spaniol este termenul „roble”. Acesta inseamna stejar. Vinurile care includ cuvantul roble in descriere au petrecut o oarecare perioada de timp in butoaie de stejar, insa nu suficient de mult pentru a fi clasificate drept vinuri Crianza.

O alta denumire care indica acelasi lucru este termenul „Semi-Crianza”. Totodata, poti vedea pe eticheta expresia „meses en barrica” si un numar inaintea acesteia, ceea ce indica numarul exact de luni pe care vinul le-a petrecut in butoaie. 

CULOARE
Vin Rosu
Vin Alb
Vin Rose
TIP / STIL
Sec
Demisec
Dulce
Demidulce
TARA / REGIUNE
SOI / PRODUCATOR
ANUL RECOLTEI / VINTAGE
VOLUM
PRET (Lei)
Vinuri Spania 🍷 PROMO 2024 pentru vinuri
COSUL MEU
Continua cumparaturile